Modalităţi de promovare – fluturaşi

Promovare prin flyereMăreşte vânzările, creşte-ţi veniturile, promovare prin intermediul fluturaşului.

Într-o piaţă fluctuantă unde concurenţa – deşi insuficientă – se face simţită, tot mai multe companii vor să iasă din anonimat şi simt nevoia unei promovări. Regretabil este faptul că, de cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă atunci când scad vânzările şi o investiţie în această situaţie este destul de dificilă şi anevoioasă. Chiar şi aşa, există soluţii pentru a realiza o campanie de promovare, iar dacă apelaţi la un profesionist pentru a vă acorda consultanţă şansele cresc.

O modalitate de promovare destul de des întâlnită, este „fluturaşul”. O campanie de promovare prin intermediul fluturaşului se realizează cu scopul de a mări vânzările şi implicit de a creşte veniturile, dar şi pentru a promova imaginea companiei. Personal îl recomand companiilor ce au ca şi client final persoanele fizice. Fluturaşul trebuie realizat pentru a fi distribuit şi nu pentru a fi folosit ca prezentare alături de ofertă sau cum am mai întâlnit, în loc de carte de vizită. Agreez dimensiunile 210 x 100 mm, acest fluturaşi este suficient de mare pentru a încorpora texte şi fotografii, dar suficient de mic pentru a nu fi incomod. Este recomandat să fie realizat într-un tiraj de minim 10.000 de bucăţi. Sugerez o distribuţie a acestui tiraj minim într-o zi, pentru un efect cât mai puternic. Din punctul meu de vedere există trei posibilităţi de distribuire a fluturaşului: stradal, la cutiile poştale şi la mânerul uşii.

Sunt două aspecte extrem de importante ce trebuie avute în vedere pentru reuşita unei astfel de campanii de promovare: Concepţia-designul fluturaşului şi factorul uman. Dar pentru aceste lucruri există profesionişti.

Rezultat in urma unei campanii de promovare.

Una din companiile cu care colaborez şi pentru care am realizat o campanie de promovare prin intermediul fluturaşului, a realizat un studiu cu privire la impactul pe care acesta îl are în piaţă. După 4 luni, timp în care s-au distribuit 20.000 bucăţi pe lună, rezultatele studiului au arătat că se primesc 200 de cereri de ofertă lunare. Transformarea acestor cereri în comenzi ţine strict de abilităţile personalului companiei.

afla mai multe despre promovare.

0

6 comments

  • wingman

    wingman

    Reply

    Intr-adevar, distribuirea de fluturasi este o metoda de promovare rapida, eficienta si destul de ieftina. Foarte folositoare informatiile prezentate.

  • Dorina

    Dorina

    Reply

    imi puteti da cateva idei despre promovarea unei universitati?am un proiect si pentru mine e ceva foarte important…va multumesc!

  • ciocangabriel

    ciocangabriel

    Reply

    Bună ziua,
    Vă mulţumesc pentru mesajul dumneavoastră. Pentru a putea răspunde celor două întrebări sunt necesare mai multe informaţii şi o dezbatere mult mai amplă decât poate permite acest blog. Realizarea unei imagini cât mai bune începe de la cel mai mic angajat şi probabil nu se termină niciodată. Dacă aveţi sediul în Bucureşti putem stabili o întâlnire, dacă nu, aştept mai multe informaţii la contact@ciocangabriel.ro.

  • Lucia

    Lucia

    Reply

    Ma bucur ca am dat de voi, dar eu am nevoie de mai multe idei.
    – Cum as putea promova mai bine un bloc nou construit?
    – Cum as putea face o imagine, promovare cat mai buna a firmei sediului si personalului care lucreaza aici?

    Daca se poate si nu e prea mult, va rog sfatuiti-ma!

  • ciocangabriel

    ciocangabriel

    Reply

    Buna seara,
    Îţi mulţumesc pentru mesajul tău. Dacă ai întrebări şi crezi că te pot ajuta ezita te rog să mă contactezi.

  • mity

    mity

    Reply

    cum de nu vam citit eu mai de mult..:) imi place foarte mult „Totul despre Promovare – Metode si Modalitati de Promovare”
    chiar miam facut asa ceva si cautam sa ma documentez in asa ceva parca ma lovit dumnezeu.. sa ajung pe paginile astea nici nu mai stiu cum am ajuns aici.. ce sa va mai zic va doresc numai bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Connect with Facebook

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.